General-maior (R) Paul Hurmuz, despre tratatul New START: „A presupus ca SUA și Rusia să aibă 700 de platforme active și 800 de rezervă”

Publicat: 14/02/2024, 08:00

General-maior (R) Paul Hurmuz, fost director-adjunct al Diviziei Intelligence a Statului Major Militar Internațional al NATO, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Nu există niciun acord care să înlocuiască tratatul New START și nici nu se negociază unul, avertizează generalul. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Între americani și ruși există o experiență foarte bogată privind armele nucleare. New START,  intrat in vigoare în 2011, a permis celor două state să își reducă arsenalul nuclear strategic la 1.550 de focoase și 1.500 de platforme care pot fi folosite pentru lovituri nucleare strategice (sunt incluse rachetele balistice intercontinentale, rachetele balistice lansate de pe submarine nucleare și rachete lansate de pe bombardiere strategice grele). Rușii și americanii au decis, prin acest acord care a fost prelungit imediat după ce administrația Biden a preluat mandatul, că permite să mențină, în serviciu activ, 700 de platforme (fiecare parte își poate alege ce platforme) și 800 de platforme de vectori de lovire sunt, practic, ținute în rezervă. Acesta este acordul” a spus generalul maior (R) Paul Hurmuz.

Conform acestuia, tratatul New START a fost suspendat pentru că presupunea ca fiecare stat să aibă dreptul de a verifica dacă este respectat.

Paul Hurmuz: „Contextul geopolitic internațional s-a modificat foarte mult”

„Problema este că în contextul actual al războiului din Ucraina și în contextul în care Rusia s-a simțit tocmai izolată ca urmare a măsurilor care au fost luate de către NATO și UE, a decis să se retragă din acest acord. S-a angajat că nu vor modifica acea limită de focoase și vectori. A fost suspendat pentru că acel acord presupunea, printre altele, existența unor inspecții, a unor rapoarte care erau verificate de către fiecare parte. În acest moment nu mai există niciun acord și nici negocieri care să înlocuiască acest acord. Tot contextul geopolitic internațional s-a modificat atât de tare încât trebuie gândită o altă manieră de realizare a stabilității strategice”, a adăugat generalul.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Carnea care nu va mai fi vândută în România. Nu respectă cerințele și standardele
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...